Copacii soptesc, in miez de noapte, sunete monotone de vant suflate – ingânând a cuvinte. Apoi se face liniste. Intuneric tot ramane. Timpul se incetineste si, apoi, se opreste. Totul, dar absolute totul aflat in miscare: copaci, crengi, crengute, frunze, ierburi si buruieni, se opresc impietrite de timp. Dar ele nu simt nimic. Pentru ele nu s-a oprit timpul. In departare, desi timpul s-a oprit, se misca o umbra. Usor, usor – de sus in jos si de jos in sus – totul este oprit, impietrit si suspendat. Totul e oprit, dar totusi este in miscare. Umbra se misca! Din departare devine apropiere – umbra devine mai mare. Din apropiere devine cetru – umbra continua sa creasca – se opreste – admira – pleaca mai departe. Din apropiere devine departare – umbra tot mai mica, din ce in ce mai mica. In departare chiar si dispare. Usor se vede o raza de miscare: mai intai la o frunza, uitata undeva deasupra, intr-un loc nefiresc; apoi o creanga, un copac, toata padurea. Padurea revine la normal, incet, incet, fara sa-si dea seama ca a fost moarta, moarta pentru o umbra. O umbra…

Incepe ploaia…

S-ar putea sa-ti placa:
  • No related posts.